* “La Hanul Morţii” (episodul zero, episodul unu şi… urmează) este o investigaţie jurnalistică (sau un adevărat film cu fapte reale, cu personaje reale, cu suferinţe reale), la care s-a muncit mult şi se munceşte la fel de mult.

* Este o lucrare unică în felul ei şi nu merită să treacă neobservată. Ar fi păcat să se piardă printre milioanele de imagini video de pe youtube… Deoarece în acest material sunt reflectate cu lux de amănunte situaţii, destine, fenomene în cele din urmă, despre care poate că s-a auzit, poate că s-a vorbit, dar nimeni nu le-a adus la cunoștința opiniei publice în acest mod: direct, înfruntând riscuri și cheltuind bani care lejer ar fi putut fi consumaţi pe bere sau alte distracții… Anume la condițiile drastice în care a fost efectuată această investigație se referea Pavel Păduraru încă în octombrie 2013 în articolul „Anunț pentru cei care mi se bagă în casă și-mi propun pastile”.

* Jurnaliștii din Moldova adoră când MAI sau Procuratura Generală organizează conferinţe de presă sau difuzează câte un comunicat despre reţinerea unor persoane periculoase sau a unor grupări criminale, pentru că aceste comunicate le asigură doza necesară de ştiri. Iar responsabilii de conţinutul paginilor web ale instituţiilor media, preluând astfel de comunicate, îşi îndeplinesc cu brio norma pe zi. De cele mai multe ori, însă, substanţa cazurilor prezentate de poliţişti sau procurori rămâne în umbră. Din experiența pe care am obținut-o, făcând și eu parte din echipa care a realizat această investigație, am înțeles că uneori (n-aș vrea să cred că întotdeauna!) de urechile consumatorilor de știri sunt ascunse numele unor membri ai grupărilor criminale care, beneficiind de relații, protecție (de regulă, chiar din partea reprezentanților instituțiilor de stat) sau bani suficienți, reușesc să scape basma curată chiar dacă au pus umărul la moarte de om.

* Ce vreau să zic, de fapt? Sunt sigur că aproape toţi jurnaliştii care au văzut acest film (investigaţie jurnalistică) au rămas impresionaţi atât de modul de abordare, cât şi de realizarea subiectelor. Ba chiar îmi permit să cred, cu speranța că greșesc, că unii sunt invidioşi că a apărut așa ceva. Dar aici invidia nu-şi are locul, pentru că investigația descrie un evident pericol social. Iar realizarea acestui material a fost posibilă doar datorită unei echipe mari şi unite, o echipă de jurnalişti de la diferite mass-media din Moldova şi alte țări.

* De aceea, cred că acest material este şi un test pentru instituţiile media din ţară, un test al solidarizării presei. Toţi suntem indignaţi de modul în care au loc reformele în sistemul de drept, suntem indignaţi atunci când un poliţist fiind în stare de ebrietate accidentează un om şi scapă nevinovat, iar un judecător scapă basma curată pentru luare de mită. Acum jurnaliștii din RM au formidabila ocazie să se solidarizeze, să facă abstracţie de apartenenţa politică a instituţiei care îi plătește şi să realizeze ştiri, reportaje sau chiar să preia integral (în cazul televiziunilor) acest film. Eu sunt convins că acest lucru e posibil, iar argumentele precum că este o grilă care trebuie respectată vor fi slabe…

* La Publika TV, de exemplu, filmul „La Hanul Morții” ar putea fi difuzat în cadrul emisiunii „Moldova, ţară de minune”; La Prime – după sau în cadrul emisiunii „Sinteza Săptămânii” . Și la TV7 Moldova s-ar potrivi foarte bine, la ProTV, la N4, nemaivorbind de Moldova 1.

* Dacă nu vor lua jurnaliştii atitudine faţă de aceste fărădelegi, pentru a-i pune la zid pe cei vinovați de lipsă de inițiativă și protejarea structurilor criminale, riscăm ca bunii lor complici, cei care-şi bat joc de cei mai slabi, de cei mai în vârstă, să continue să ucidă la dreapta și la stânga, să distrugă vieţi, inclusiv pe cele ale apropiaților noștri…

* Încă o dată – filmul!

YouTube previzualizare imagini

 

Cine vrea să pătrundă în perioada “embrionară” a RM, de la sfârşitul anilor 90 – începutul anilor 2000, recomand lecturarea romanului “Un american la Chişinău“, semnat de Dumitru Crudu.

O carte despre iluzii şi vicii, despre naivităţi şi crutiznea, despre moldoveni şi români şi despre români şi moldoveni, în care întâlneşti falşi prieteni, false iubiri şi pretinşi patrioţi.

Un roman din care încerci să afle cine-i americanul venit la Chişinău şi din care afli doar că Pavel Păduraru i-a luat un interviu… :)

Am aruncat zilele acestea o privire spre partea dreaptă a blogului meu, la Blogroll, și-mi zic: Păcat că s-a închis Casa de nebuni. Era un blog pe care îl urmăream cu plăcere, încă pe când eram prin America (2007-2008). Găseam la fiecare postare lucruri interesante – recomandări de film, de autori, de cărți, de articole, impresii despre acestea, extrase din cărți/reviste vechi etc.

De fapt, după mai multe clickuri, am constatat că această Casă de nebuni, până a se închide, a suferit două transformări. Mai întâi, Medicul-șef a decis să scrie în limba engleză, după care a apărut ideea ca blogul să fie dezvoltat în două proiecte web. Respectiv, postările interesante au continuat pe alte adrese, numai că eu, uitând o perioadă de blogging, le-am scăpat. Dar acum am dat de ele. Pentru cine încă nu știe, autorul este un om de treabă cunoscut, din R. Moldova. Îl cheamă Alex Leșanu, doctorand în istorie la Universitatea „George Mason” din SUA.

Deci, primul proiect (Neighborlands. A history of two neighbor communities) a fost un experiment, se pare, pentru cursul Istoria și New Media. Am găsit o hartă, desenată cu pixul, care desemnează o parte a hotarului sovietic-român din 1939; un document din 1943 al administrației române care se interesează despre prezența colaboratorilor sovietici pe teritoriul Basarabiei și un articol scanat din ziarul „Drumul socialist” – „Ce înseamnă constituție”.

Al doilea proiect a durat un an, ianuarie-decembrie 2010. Iar produsul final este o lucrare despre modul în care o mică comunitate din estul Europei și-a „negociat” locul său prin prisma evenimentelor istorice ale sec. al XX-lea. Este vorba de fabrica de zahăr din Râbnița. O găsiți pe site, cine e curios și cunoaște engleza. Nu e mult de citit, în plus e dinamic. Recomand, începând cu titlul ei :)

captură din lucrare

În prezent, Alex scrie pe Sweet History și, după cum menționează el, „este un blog despre istorie și diabet”. Pentru mine – un blog de citit și un autor de admirat.

Am terminat recent de citit cartea lui vasile ernu „ultimii eretici ai imperiului”. mi-a plăcut, atât forma, cât și conținutul. e interesantă și pentru că sunt abordate mai multe teme, multe dintre care nu au legături una cu alta, la prima vedere. de aceea, deschid încă o dată cartea și o să rescriu câteva fragmente aici, pe blog.

capitolul V
„Când cineva scoate un ziar să citească, o babă isterică îi strigă să-l împăture și să mai înceteze să mai citească. Ziarul e hârtie, hârtia e listă. Lista e interzisă. O intelectuală excedată bombăne cu dispreț față de supunerea oarbă față de autoritate: „gloată inconștientă”.

capitolul VI
„… ne place sau nu ne place, trăim într-o  societate în care singurele norme valorice sînt prețul și normele juridice. Morala nu are loc în acest joc și se reduce la principiul: If you are so clever, show me your money. Oligarhii de Dâmbovița au înțeles și ei că trebuie să cumpere mass-media și puterea politică pentru a avea un somn liniștit”.

capitolul VII
„În ultima perioadă se vede tot mai mult cum o armată întreagă de funcționari, de activiști politici și culturali, de specialiști în management și marketing, în publicitate și mass-media impun un anumit model. Vedem la tot pasul un alt stil de a fi, de a vorbi și chiar de a gândi. E ceva rău în asta? Vai, cine și-ar permite să spună asemenea lucru! Mai ales după „greaua moștenire a comunismului”, acest suflu nou e bine-venit și necesar. Ba chiar putem spune că e un stil care vine firesc spre noi din spațiul occidental, cel care a creat această lume a bunăstării după care tânjim atât de mult. Deci mergem pe un model bine stabilit. Privind îndă cu atenție spre acest stil PR, am observat o asemănare izbitoare cu întreaga inginerie a politrucilor comuniști care încercau să creeze Omul nou (…)
PR-ul a devenit un construct social opus societății de drept. La baza acestui construct se afla ideea fabricării unei opinii publice care să nu fie un produs direct al societății, ci un produs al unor „ingineri invizibili”, pe care societatea să nu-i poată identifica (…)
Culmea e faptul că propaganda sovietică și PR-ul american sînt perfect contemporane (…) Nu voi greși absolut deloc dacă voi spune că propaganda sovietică și PR-ul sînt ca doi frați siamezi… Ceea ce mi se pare grav în acest model mult mai subtil de propagandă e faptul că, dacă inițial era doar o tehnică produsă pentru a manipula, PR-ul a devenit treptat model social, stil de viață și de gândire. Firește, dacă asta mai poate fi numită gândire. Ceea ce trebuia să devină o iluzie socială, o fantasmă de moment, o mare minciună socială a devenit nu doar model social, ci însăși „realitatea” în care trăim”.

capitolul VIII
„Managerul nu este un specialist în ceva. El este mai degrabă un specialist în nimic. Managerul nu produce nimic în termenii clasici, iar pentru a simula producția apelează la un truc foarte simplu: schimbă semnificația conceptului de muncă (…) Activitatea managerului nu mai este cea care produce „muncă” în sensul clasic, adică nu mai produce „lucruri”, ci munca lui produce acum „relații”.

capitolul X
„În aceste vremuri noi, unde nimic nu este ceea ce pare, avem nevoie de cu totul alte arme și forme de rezistență. Astăzi, oficial, aproape nimeni nu mai este soldat, toți suntem civili, însă războiul nevăzut care se duce în jurul nostru este total, și toți suntem implicați într-un fel sau altul în el”.

capitolul XI
„Întrebare: Ce au în comun Stalin și Moise? Răspuns: Moise i-a scos pe evrei din Egipt, pe când Stalin i-a scos pe evrei din Comitetul Central”.

Urmează alte capitole în care aflăm de ce în comunism poți să critici, iar în capitalism nu; detalii despre Gulag și deosebirea dintre acesta și Auschwitz; ce se întâmplă cu cei care trădează partidul comunist; câte puțin despre terorism; povestea sms-ului care a distrus geografia; asemănările dintre „tranziție” și „mahmureală”; istoria politică sau privatizarea „cadavrului nr. 1”, Vladimir Ilici Lenin și, nu în ultimul rând, rostul telegramei de la începutul cărții…

Și pentru a înțelege cine și în ce context a afirmat frazele de mai sus, selectate, vă doresc lectură plăcută :)

Genesis

Recomand decembrie 4th, 2010

dragostea, omul și creația, viața și moartea…

Zilele trecute, la recomandarea lui Sandu, m-am uitat la filmul genesis. se găsește pe youtube, e din 3 părți a câte 8-9 minute fiecare.

e cel mai fain film pe care l-am văzut în ultimul timp. fără cuvinte. doar sonata lui Beethoven. vizionare plăcută. Read the rest of this entry »

blank